Miturile primului ajutor

Medicina înseamnă practică. Anumite aspecte practice ale medicinei sunt recomandate publicului larg și trebuie însușite corect. Tehnica acordării primului ajutor este parte a medicinii practice. În cadrul unor formări oferite viitorilor asistenți formați la Colegiul Nicolae Paulescu și unor pacienți ai farmaciilor Iris, am prezentat, succint, bune practici și erori frecvente în acordarea primului, ajutor în diferite situații. Primul ajutor are miturile lui.  Le reiau succint în acest articol. Primul ajutor acordat corect salvează vieți, deci lupta cu miturile primului ajutor e necesară.

1. Se introduc obiecte în cavitatea bucală a unei persoane aflată în criză epileptică?

Acest mit vine din credința că o persoană inconștientă poate să își înghită limba.

Limba este ancorată de planșeul bucal prin frenul lingual, prin urmare, este imposibil să ,,ne înghițim limba”. NU este recomandat să introducem un obiect în cavitatea bucală a unei persoane epileptice în timpul unei crize. Obiectul introdus ar putea cauza leziuni la nivelul cavității bucale sau fracturarea dinților persoanei respective. Există de asemenea și riscul de a fi mușcați ca urmare a contracturii musculaturii bucale care are o forță mare.

2. Se aplică imediat pe o arsură o cremă sau un unguent?

Cel mai important lucru în cazul unei arsuri este răcirea zonei, astfel încât să prevenim întinderea în profunzime a sa. Asta se poate face cu apă rece chiar și de la robinet. Nu ne este de ajutor să aplicăm în primele momente creama sau unguent la nivelul arsurii.

3. Se freca zonele afectate de degerături și a le introduce în apă fierbinte?

Mobilizarea zonelor atinse de degerături trebuie evitată. Atât frecarea zonelor, cât și mersul pot duce la lezarea țesuturilor afectate. Încălzirea trebuie să se facă treptat cu apă caldă (37-42 grade Celsius), NU fierbinte! Dacă nu dispunem de alte mijloace putem încălzi membrele degerate la nivelul axilei.

4. Se lăsa capul pe spate atunci când ne curge sânge din nas?

Atunci când ne curge sânge din nas nu ne ajută să înclinăm capul înapoi. Adoptarea acestei poziții nu favorizează oprirea sângerării. Sângele va continua să curgă, doar că îl vom înghiți în loc să se elimine la nivel nazal. Ușoara compresie a nasului ar putea grăbi oprirea sângerării.

 

Adriana Necula

X