Printre oameni dragi, la Buzău: Dr. Mirela Negoiță, medic stomatolog, a împărțit daruri și sfaturi medicale

Ziua Iei a fost, pentru Dr. Mirela Negoiță, medic stomatolog și fondator al grupului Iris, un prilej special de a fi din nou printre oameni dragi, acolo unde se simte cel mai bine – în mijlocul buzoienilor.

Îmbrăcată în ie tradițională, decorată cu simbolul irisului – floarea care dă identitate grupului medical – Dr. Negoiță a oferit flori, zâmbete și sfaturi medicale tuturor celor pe care i-a întâlnit. Alături de echipa de la Clinica Iris Medical, a vizitat piețele și străzile orașului, a stat de vorbă cu localnicii, a ascultat și a dăruit.

„Ziua Iei? Un pretext. Ziua grupului Iris? Un alt pretext. De fapt, am vrut doar să vă văd, să ne întâlnim, să ne îmbrățișăm. Și am reușit! Mi-ați făcut ziua minunată!”, a transmis Dr. Mirela Negoiță într-un mesaj emoționant publicat pe pagina sa de Facebook.

Farmacia Iris, Clinica Iris Medical și Laboratorul Iris înseamnă, dincolo de servicii de sănătate, o comunitate care pune omul pe primul loc. Pacienții sunt tratați cu respect, empatie și profesionalism, iar apropierea de oameni rămâne una dintre valorile esențiale ale acestui grup.

„Suntem o comunitate și trebuie să ne cunoaștem. E important să ne întâlnim, să ne ascultăm, să fim alături unii de alții. De aici începe sănătatea unei comunități”, a mai adăugat Dr. Negoiță.

Ziua Iei la Buzău a fost, astfel, transformată într-o zi a bucuriei, a dialogului și a apropierii. O zi în care tradiția și medicina s-au întâlnit, cu zâmbete și îmbrățișări, în mijlocul oamenilor.

Andrei Negoiță

X